...L-am întrebat pe servitorul Leo de ce se întâmplă astfel, ca artiştii să ne apară uneori doar ca nişte frânturi de oameni, pe când imaginile create de ei arată atât de neîndoielnic vii. Leo se uită la mine, mirându-se de întrebarea mea. Apoi lăsă jos pudelul pe care-l ţinuse în braţe şi spuse:„Şi cu mamele se întâmplă la fel. După ce şi-au adus pe lume copiii şi le-au dat laptele lor şi frumuseţea lor şi puterea lor, ele devin neînsemnate şi nu mai interesează pe nimeni. "„Dar e trist", am zis eu, fără de fapt să mă gândesc prea mult la ce auzisem. „Cred că nu e mai trist decât toate celelalte lucruri, spuse Leo, poate că e trist şi frumos totodată. Legea vrea să fie astfel."

„Legea? am întrebat, curios. Ce fel de lege, Leo?"

„E legea slujirii. Cine vrea să aibă viaţă lungă, trebuie să slujească. Însă cine vrea să fie stăpân, îşi scurtează zilele."

Din Herman Hesse, Călătoria spre soare răsare