Trece printre noi, anonim, cenuşiu, apatic...un bătrân ca atâţia alţii; da, noi îi plătim pensia, ăştia puţini care muncim pentru o ţară întreagă de asistaţi. Trebuiau nişte ghilimele. Neputincios, bolnav, umil, slăbit. Nu mai are putere nici măcar asupra funcţiilor propriului său corp, dar asupra altora. Da' ce le/ar mai face el, de/ar mai putea. Îl compătimim ca şi cum vârsta astronomică ar fi o garanţie pentru o viaţă trăită curat. Unul a fost miliţian...bătea ştiinţific, îl învăţase pe el un colonel de securitate bătrân-nu lăsa nici o urmă, doar rinichi sparţi, ficat zdrenţe...Altul, fost gardian la Făgăraş, a băgat în var mai mulţi decât putea să ţină minte. Şi pe unu', Ceapă Panait, fost comisar de poliţie la Brăila, mort de inimă în închisoare, după ce-i luaseră şi pensia şi casa, tot. Da' era duşman al poporului, că îl decorase regele Carol pentru prinderea lui Gojgaru, un bandit de-acolo.
Colonelul e cel mai tare...cât a fost şeful miliţiei economice, a rupt. Cerea pepeni, trebuia să-i aduci cel puţin doi saci. Când s-a pensionat avea 34 de mape de piele noi şi vreo 15 pălării, tot noi. Toată casa era plină cu dulapuri suspendate pe perete, tixite cu tot felul de lucruri primite. Zicea: "nu mai sunt eu în funcţie, că aduceam un pluton de soldaţi..."
Acum trec printre noi, aşteaptă să le cedăm locul în tramvai, vor respect. Iar noi nu ştim cine-ce mult merită respectul nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu